Copilul Meu!

Simbolizarile copiilor pot fi redate printr-o mare varietate de gesturi, de obiecte, de jocuri, de legaturi invizibile care capata un sens anume pentru a-i permite copilului sa-si creeze legaturi cu lumea cel inconjoara.

Jocul
Jocul e un mijloc privilegiat de exprimare simbolica si de invatare, incepind cu zanganitul primelor jucarii si terminand cu cele mai complicate jocuri de societate, trecand prin tot ceea ce inseamna ideea de ,,sa ne facem ca…” Noua ne vorbesc jocurile copiilor.
Micutul care construieste si desface turnuri din cuburi elaboreaza reprezentari ale sale, prin care se infatiseaza lumii. Putem sa-l vedem absorbit cu gravitate in aceasta cautare de sine, prin incercarile de modelare, prin cautarea echilibrului, prin mutarea obiectelor si, sigur, prin toate jocurile care presupun identificarea sa cu jucaria (papusa, masinutele etc.). Adultul va trebui uneori sa accepte violenta acestor reprezentari, a demolarilor, a zguduirilor, sadismul si brutalitatea prin care copiii isi pot manifesta viziunea lor despre relatii si nevoia de a-si exercita stapanirea asupra mediului din jurul lor (mai ales atunci cand acesta e rigid si prea putin deschis).
Dupa o lectie sau o activitate care “a mers bine”, intr-un climat armonios, e poate surprinzator sa-i vezi pe copii, in recreatie, antrenandu-se in jocuri violente de-a razboiul. Ei experimenteaza in felul acesta evantaiul tuturor posibilitatilor, scapa de dominatia adultilor, ies din rolul ce le este atribuit.

Desenul
Reprezentarea lumii si a sinelui prin desen incepe de foarte devreme.Chiar si primele mazgalituri vor avea rolul de a pune in legatura lucruri inaccesibile dispersate. Pe hartie se vor regasi elemente ce se exclud, soarele impreuna cu luna, soba si gaina, tata si bunica. Intrebarile insemnate ale vietii salasluiesc in acelasi spatiu, adunate puse impreuna prin magia unei mazgaleli, prin consistenta unei pete de culoare.
Copii deseneaza din placere, din dorinta de a stapani si a reprezenta, pentru a lega interiorul de exterior, si nu pentru rezultatul final. Daca adultii nu-i influenteaza, nu vor gasi desenele lor nici urate, nici frumoase, nu le vor darui si nici nu le vor pastra niciodata. Cauta actiunea in sine, nu rezultatul final si la cerere il pot explica, daca adultul nu reuseste sa inteleaga singur limbajul propus.
Desenul e un limbaj puternic, spatiul si timpul se amesteca, imaginarul izvoraste din real, simbolicul traseaza contururi in necunoscut si mister. Respectati acest limbaj fara sa incercati sa-l luati in stapanire, primindu-l ca pe un cadou.

Psiholog Claudia Georgescu

Limbajul suferintelor fizice este limbajul favorit al bebelusilor, al copiilor si, mai tarziu, al adultilor.
Una dintre cele mai frecvente neintelegeri de astazi se manifesta prin excesul nostru de a inscrie diferite manifestari intr-o paradigma medicala. Consideram suferintele fizice drept boli, in loc sa le intelegem ca limbaje. Toate bolile par a fi mai degraba limbaje simbolice prin care copilul sau adultul incearca sa spuna ceea ce nu poate spune prin cuvinte, fie pentru ca nu e clar, fie pentru ca nu poate fi exprimat prin cuvinte pentru ca e insuportabil, contradictoriu ori amenintator.
Copiii sunt campioni in acest domeniu si mai ales cei mai mici dintre ei, care inca nu au invatat sa vorbeasca sau care abia ganguresc. Vor incerca sa-si spuna conflictele, intrebarile, lucrurile ascunse prin intermediul corpului. Atitea dureri de burta, stari de rau incearca sa spuna esentialul… care nu va fi inteles, caci le vom trata cu trei picaturi, un laxativ sau o pomada.
   Parintii ,,trateaza” somatizarile pornind de la nelinistile lor, nu inteleg ce vor sa spuna acestea si mai ales ce anume scot la iveala, nu numai din viata intima si secreta a copiilor, cat mai ales din cea a cuplului sau a familiei.
    Intrebandu-ne care sunt originile somatizarilor, ne putem inalta privirea si ascultarea si, in felul acesta, ne putem apropia mai mult de comportamentul uman, ,,ascultand” somatizarile.
    Conflictele interioare sunt nenumarate. Cauza lor poate fi un decalaj intre intentie si actiunea ca atare. Poate fi vorba despre un conflict intre doua dorinte sau doua temeri, intre o dorinta si o teama.
Ni se intampla sa traim un conflict intre ceea ce simtim si ceea ce trebuie sa aratam sau sa exprimam.
“Fii dragut si spune buna ziua doamnei!” Si copilul gandeste: “Nu, nu e draguta, miroase urat!”
Sa invatam sa imbracam in cuvinte trairea, ceea ce simtim si ceea ce credem. Sensul mesajului apartine celui care il traieste. Orice act, orice comportament are un sens si acesta vorbeste celui care “stie” sa-l inteleaga.

Psiholog Claudia Georgescu

Atunci cand o persoana draga moare este destul de dificil sa-i explicati unui copil ce se intampla si sa-l ajutati sa depaseasca pierderea, mai ales ca este necesar sa va descurcati si voi cu durerea. Copiii inteleg despre moarte atat cat le permite varsta, experienta de viata si personalitatea. Exista, insa, niste aspecte ce ar trebui luate in considerare in toate cazurile.

Explicati moartea cu cuvintele copilului
Este necesar sa fiti sinceri cu copiii pentru a incuraja astfel intrebarile ce ar putea veni din partea lor. Este posibil sa nu aveti raspuns pentru toate intrebarile copiilor dar este bine sa creati o atmosfera confortabila si sa-i impartasiti copilului credintele voastre despre spiritualitate si moarte.
Inainte de varsta de 5-6 ani perceptia copiilor asupra lumii este foarte concreta. Ii puteti explica moartea copilului astfel: daca este vorba despre moartea cuiva in varsta sau care era bolnav ii puteti spune ca organismul acelei persoane nu mai functiona corespunzator si medicii nu au mai putut sa-l repare. Daca este vorba despre moartea neasteptata a cuiva, intr-un accident, ii puteti explica copilului ca din cauza unui eveniment trist corpul persoanei s-a oprit si nu a mai functionat. Ii puteti spune copilului ca “a muri” sau “moartea” inseamna ca organismul s-a oprit din a mai functiona. Copiilor le este greu sa inteleaga ca oamenii mor si ca nu se mai intorc niciodata. Asa ca exista posibilitatea, ca dupa ce ii explici copilului ca o persoana a murit, acesta sa intrebe unde este acea persoana si cand se intoarce. Oricat de frustrant ar fi explicati-i de fiecare data ca persoana a murit si ca nu se va mai intoarce niciodata. Evitati sa-i spuneti copilului ca persoana “a plecat departe” sau ca “doarme un somn lung”. In felul acesta ii puteti induce teama de a merge sa doarma sau de a se departa prea mult de casa. Nu uitati ca intrebarile copiilor sunt mai profunde decat par. Daca un copil de 5 ani intreaba unde se afa acum o persoana care a murit, in realitate el vrea sa stie unde “merge” o persoana dupa ce moare. In general, copiii nu sunt multumiti de un raspuns de genul “este la cimitir”, acesta fiind momentul in care ii puteti impartasi din credintele pe care le aveti despre locul unde se duce sufletul dupa moartea trupului.
Copiii cu varste intre 6 si 10 ani incep sa inteleaga ca moartea este definitiva dar nu inteleg inca faptul ca acest lucru se intampla cu tot ce are viata. In jurul varstei de 9 ani poate crede ca daca se poarta bine si isi doreste ca bunica sa nu moara, ea nu va muri. Tot la aceasta varsta copiii obisnuiesc sa personifice moarte si sa o asocieze cu o fantoma sau cu un schelet. Dar copiii inteleg cel mai bine fenomenul mortii daca li se explica in mod simplu, sincer si clar ce se petrece.
In adolescenta copiii inteleg ca orice fiinta umana, moare in cele din urma, in ciuda dorintelor noastre si a faptului ca facem tot posibilul pentru mentinerea in viata a acestor fiinte. Pe la 16 ani intelege fenomenul mortii dar apar alte intrebari legate de vulnerabilitate si mortalitate. De exemplu daca un prieten moare intr-un accident de masina poate aparea teama de a mai merge cu masina sau de a obtine permisul de conducere. Acesta poate fi momentul potrivit de a discuta cu adolescentul despre importanta atentiei la volan, despre importanta si necesitatea centurii de siguranta.
Modalitatea in care va puteti ajuta adolescentul sa treaca peste astfel de experiente este sa-i explicati faptul ca trecem cu totii prin astfel de pierderi si ca, inevitabil, fac parte din viata.

Este normal pentru un copil sa mearga la inmormantari? Acest lucru ramane la latitudinea voastra si / sau a copilului vostru. Daca copilul doreste sa participe la astfel de evenimente este bine sa-l luati cu voi. Dar inainte de aceasta explicati-i copilului ce se va intampla la o inmormantare, oferindu-i astfel posibilitatea de a alege daca vrea sa mearga sau nu. Ii puteti explica ca trupul persoanei decedate se afla intr-un sicriu si ca oamenii prezenti la funeralii vor vorbii despre persoana decedata iar uni dintre ei vor plange. Impartasiti convingerile religioase pe care le aveti despre moarte si explicati-i semnificatia ritualului de inmormantare. Daca acest lucru este prea dificil si nu puteti sa-l faceti, rugati un prieten sau o ruda sa ii explice copilului in locul vostru tot ce acesta doreste sa stie.
Multi parinti evita sa-si lase copiii sa vada durerea prin care trec, sau sa fie vazuti plangand la moartea cuiva drag. Lasandu-ti copilul sa va vada plangand ii arata acestuia ca plansul este o reactie emotionala naturala in momentul pierderii cuiva.
Copiii nu vor reactiona precum un adult in momentul pierderii cuiva. Uneori pot sa nu planga sau sa devina hiperactivi.
Indiferent de reactia copilului este necesar sa-i fiti alaturi, sa-l intelegeti si sa aveti rabdare.